Jump to content
Sign in to follow this  
Vall3ntin

GERMANIA: Un mort şi zeci de răniţi într-un incendiu la un spital din Düsseldorf

Recommended Posts

incendiu-incendii-pompieri-foc-6.jpg

Cel puțin o persoană a murit și alte 72 de persoane au fost rănite în urma unui incendiu izbucnit în noaptea de luni spre marți într-un spital din orașul german Düsseldorf, au transmis autoritățile locale, citate de publicația Bild.

Dintre cele 72 de persoane rănite, 11 sunt în stare foarte gravă, șapte dintre acestea fiind în pericol mortal, au transmis reprezentanții spitalului. Restul persoanelor rănite au fost intoxicate cu fum.

Bărbatul decedat era un pacient al spitalului, în vârstă de 77 de ani.

Doi dintre pacienții aflați în pericol de moarte au fost transportați de urgență la o clinică specială din orașul Gelsenkirchen, iar restul vor fi transportați la o altă clinică din orașul Aachen.

Incendiul a izbucnit în spitalul Marien din districtul Pempelfort. Conform primelor informații, incendiul a izbucnit într-o cameră a unui pacient de la etajul doi al clădirii și s-a răspândit rapid pe alte cinci etaje ale clădirii.

Momentan nu se cunosc cauzele izbucnirii incendiului.

Share this post


Link to post
Share on other sites
Guest
This topic is now closed to further replies.
Sign in to follow this  

×
×
  • Create New...