Privește cu dispreț o persoană. Despre dispreț -

Despre dispreț 31 martie Lumea în care ne mișcăm face loc sau ocazionează și situații de manifestare a disprețului. De cum ne naștem și până la ieșirea din lumea aceasta, de dimineață până seara, acasă sau la școală, pe stradă, la serviciu disprețuim sau suntem disprețuiți, ne dedăm acestui act fie voluntar, conștient, cu ardoare, fie discret, chiar inconștient, pe tăcute. Natura omului comportă și o dimensiune disprețuitoare care îl diferențiază de alte viețuitoare.

Disprețuim ca să arătăm că nu suntem indiferenți, pentru a identifica răul sau a-l desființa, dar disprețuim și pentru a ne perfecta, a ne înălța. În literatura psihologică, disprețul este revendicat ca o emoție complexă, ca un simtiment ce se dezvoltă la nivelul unui individ în anumite contexte și situații, generând schimbări atât la nivel individual, inclusiv psiho-somatice, expresive, comportamentale, dar și la nivelul subiecților, realităților, situațiilor ce ființează dincolo de noi și care sunt inferiorizate, declasate din punct de vedere valoric.

Chiar dacă astfel de stări sunt conotate privește cu dispreț o persoană negativ, e de reflectat dacă nu cumva deprecierea și dezacordul nu pot ființa ca un resort intim al dezvoltării, al îndepărtării sau al izolării negativității, al excluziunii factorului frenator, al potențării unui orizont al înălțării axiologice.

Disprețul reprezintă o ipostază a exprimării valorice și constă în acel sentiment, atitudine, comportament de depreciere, de desconsiderare a unei realități care se află dincolo de subiectul ratificator.

Există diverse motive pentru care oamenii îi privesc pe alții cu dispreț. Se poate să fi fost învățați din copilărie de către părinții lor să-i privească de sus pe alții care sunt inferiori în statutul social, sau avere, sau educație, etc. Sau, dacă ești foarte inteligent și ești primul pe clasă la școală, se poate să începi să-i privești pe alții din clasa ta cu dispreț. Dacă, peste toate acestea, ai neșansa de a avea părinți nechibzuiți care te fac să-ți imaginezi că ești geniu, atunci treburile ar putea sta chiar mai rău. Permiteți-mi să pledez cu toți părinții: Dacă copiii voștri sunt inteligenți, vă rog nu-i distrugeți prin a vă lăuda cu privire la ei.

O astfel de entitate externă poate fi un obiect, un proces, o activitate sau o dimensiune umană ce par că nu rezonează fie cu orizontul de așteptări al subiectului valorizator, fie cu un cadru mai larg de criterii valorice socialmente instituite sau acceptate la un moment dat. În orice caz, disprețuirea comportamentul etalat de subiect este opusul prețuirii, ambele acte ținând de instituirea sau relaționarea de ordin axiologic.

Până la urmă, ea devine manifestă privește cu dispreț o persoană transparentă, atât în prezența, cât mai ales în lipsa entității disprețuite.

Disprețul se exprimă și continuă dincolo de interioritatea persoanei, dobândind atributul unei emoții sau atitudini socio-morale, influențând pe alții, având repercusiuni asupra ansamblului grupal sau societal, contribuind la statuarea codurilor sau normativelor morale, civice, chiar juridice. Prejudiciile aduse de disprețul exprimat public este reglat, chiar sancționat, devenind un motor al statuării normelor și demersurile ce călăuzesc inclusiv activitățile educative.

Care ar fi mecanismele și determinările disprețului? Iată câteva: Disprețuim, printr-un mecanism auto-referențial, ceea ce nu concordă cu criteriile noastre valorizante, ceea ce nu este pe aceeași linie în ce privește valorile personale sau colective, achiziționate prin procesele firești de enculturare, de educare etc.

Ce este dispreț? Asta este un cuvânt care cuprinde următoarele elemente: Rădăcina este "zren". Prefixele "pre". Finalizările sunt "ue".

Din acest punct de vedere, atitudinea de dispreț poate avea atât un temei subiectiv-voluntarist nu-mi convine sau nu îmi place o bucatica de buna viziune, pur și simplucât și un temei obiectiv nerespectarea evidentă a unei table de valori morale, politice, civice etc. În societățile democratice, deschise, libertatea de exprimare a atitudinii de dispreț față de platforme ideatice, entități, evoluții etc.

În societățile închise, autoritare, o astfel de atitudine poate servi ca motiv de restrângere a drepturilor, de aservire sau marginalizare a persoanelor, de sublimare și transfigurare a acestei energii în alte tipuri de manifestări artistice, filosofice, civice etc.

Dispreţ este un sentiment de lipsă de respect extremă pentru cineva sau ceva. Simțiți dispreț pentru interesele filistene ale cuiva. Dispret pentru oricine, orice. Când spunem că cineva dispreţ cineva, vrem să spunem că această persoană exprimă lipsă de respect extremă față de o altă persoană. Dispreţ față de orice fenomen se numește atitudinea respingătoare a cuiva față de acesta.

În următorul articol vom fi mai aplicați, încercând să evidențiem ipostaze de dispreț în context educațional. Related posts:.